această făptură mică, însă deloc fragilă

îmbrăcată în haine mici,
înfășată în pledul ei mic de nervozitate.
se rotește, scrâșnește, mă trezește în fiecare dimineață mult prea devreme,
dar lucrul acesta nu poate să mă supere.
o pândesc printre două șuvițe groase de păr
și îi prind toate mișcările. Ce des își schimbă direcția, deși camera noastră nu e deloc mare. Și caută, caută încontinuu, adulmecă ceva, dar ce? Uneori se urcă pe scaun și, cu fire lipicioase în păr, strivește păianjenul. Alteori, prinde între degete biscuitele, îl mărunțește și-l aruncă în ceai. Alteori

mi se întâmplă să dorm când ea aleargă prin cameră urmându-și traseele ei misterioase
și când mă trezesc mi-o imaginez făcând toate astea: strivind păianjenul, mărunțind biscuitele, adulmecând.