dar mai înainte de toate
își dorește o scenă
pentru ca ieșirea să fie
ca o explozie
deși e foarte liniștit
căci pe chipul lui
nu tresare niciun mușchi
și nimic nu sugerează
abandonul sau disperarea
ca atunci când își frângea mâinile
pentru că nu mai știa ce să facă
în timp ce oamenii treceau indiferenți
pe lângă ei
desigur că
totul se petrecea în alt timp
acum e mai multă hotărâre
în privirea ei
iar în a lui
un fel de indiferență
doar vocea
pare prelungită de un ecou
iar cuvintele rostogolite
îi fac pielea să-i vibreze
apoi
întrebarea stupidă
de unde vii
de parcă ar mai conta
iar el se descalță de cizmele ude
se așează lângă ea pe pat
și chiar începe să-i explice
deși lucrurile par hotărâte
căci vorbele fuseseră deja rostite

dar el parcă o ignoră
nu din prudență
ci din dorința de a-i mărturisi
de a vomita absolut totul
voia să-i spună
da
chiar am fost undeva
uite
afară a început să ningă
dar știi
nu e suficient de frig
ca să se pună zăpada
pe trotuare e un fel de mâzgă
și mie îmi place să calc pe trotuarele astea
să merg pe lângă rigole
și să fac echilibristică
pe bordură
chiar dacă automobilele mă stropesc
îmi plac străzile
cu toată murdăria lor
care e întrucâtva mai concretă

- aici ea l-a privit foarte atentă
iar el stătea în continuare pe marginea patului
și îi privea atent chipul
care începuse să i se descompună