armele seducției tale le-ai scos toate in fața-mi zâmbind.
nu ai priditit o clipă când munți cutreieram să fii zâna
dorită de mine, un copil aproape, un pribeag sau stăpână.
iubeam ambii nebuniile frumoase ale lumii și-am dat viața,
adorându-ne în minunăția plăcerii, ființei divine...

tu, îmbrăcată în poncho nu ai ezitat refuzul fericirii
eu, despuiat de temeri m-am aruncat în unde de iubire...

i-a uite-te acum la noi, vezi că le avem pe toate;
uniuni ce refuzăm din teamă sau vanitate mă înfioară.
băteam supermarket-uri și-mi aruncai în suflet haine,
eden în sfinte așternuturi și apoi ca din senin, o moarte
s-aducă după, declinul tău ca ființă umană împlinită.
crezi ca spusele tale vii de-atunci dor acum și nu-ți pasă.