Vag sentiment de inutilitate,
veneam din întuneric ținându-ne de mână
- mâini prăfuite de atâta zbor –
eu și cu Tatiana, umbra mea...
Ea se îmbrăca decoltat,
eu purtam pantofi sport,
îi simțeam mâinile și buzele,
atunci ca niciodată.
Nedelimitate îmi erau sentimentele
și "bla bla bla" îmi spunea când o întrebam
de ce pleacă dimineața,
de multe ori eram ca într-o sală de așteptare
în propria existență primară
- mă întreba adesea
de ce am ales să am o singură viață –
"am un nume", îmi spunea șăgalnic,
și fugea înainte și înapoi,
dupa cum avea chef
și singură îmi purtam neînțelesul
prin fante de lumină.