Scrisoare preotului

Părinte, rar părinții ce își ridică pana
Aproapelui din șanțuri, să-i cerceteze rana –

La binecuvântarea ce îmi anini de duh,
Dator sunt să caut ușa cea strâmtă, în văzduh –

Dator sunt în biserici, să intru, și să fur
Și să împart la semeni, din Domnul, ce-i mai pur –

O dragoste ce n-are pereche, nici hotar,
Ce-alină și pe cruce, și dă comori de har –

Părinte, pacatosul, ce sunt, de ar putea
Precum ultimul înger, ceva din el, să dea ,

Ar scrie pe hârtie: ia-mi inima, părinte,
Slujește-o, și ridic-o, din iad, spre cele sfinte,

Dar nu ca piramidă să-și facă pentru sine,
Ci să-și ajute Domnul să facă-n lume bine!

Pe trupul tău, părinte, încovoiat în rugă,
Spre inima Lui mare, să mă reped, în fugă,

Și inima mea strâmbă, de lacom fariseu,
S-o pun să bată viața, la tălpi, lui Dumnezeu –

Atunci, din fericirea ce mi se va fi dat,
Îți strig de-acum, părinte: „Fii binecuvântat!”