Ce galben metafizic îmi
împrejmuiește ochii într-o
disperare dulce și nu-mi
îngăduie să fiu? Din ce
cauză mă chinuie mama
Natură, răscolindu-mi inima
ca un furcoi într-o grămadă
de gunoi? Sălbaticia vieții
m-a prins cu paharu-n mână
și s-a îndrăgostit de mine: nu
mai îmi dă drumu nici
de-al dracului; se ține după
mine. Și are viața niște buze
cărnoase, de ți-e mai mare
dragul să le muști. Și niste ochi
frumoși, te pierzi într-un abis adânc
când îi privești. Și nu pot s-o
ating: sunt legat cu lanțuri grele de
lacrimi.