Cu câtă liniștire
băuse Doamna vodca
De parcă într-Însa se topea-n neștire
Un dor mai mare decât vorba.

Cu-atâta calm
privea pierdută-n stele,
Și îi primea pe toți care veneau
Și-i se-nchinau ca unei Venere.

Cu cât amor
priveam la ea cu jind,
Că luna de pe cer i-o dam
Doar va-mpărți cu mine-un gând.

Cu cât plutea mai sus
cu-atât tot mai frumoasă se făcea
și îngerii se minunau de Ea
Și Ea pe toți îi lua în râs.

Acum, a renăscut dintr-un pahar
Ca Phoenixul din propriu-i scrum;
Și va să vină învelită-n fum,
Să se coboare peste noi,
Să ne dea har.