Cuțit în pământ.

Nopate spre și mai
noapte.

Pun mâna pe mânerul
cuțitului și zgâriu
pământul în cercuri
concentrice, secante și
tangente până înnebunesc,
până când gândurile
îmi devin negre
precum bucățile
de lut pe care
le scot cu cuțitul.
Și din pământ ies
aburi, până când totul
seacă, pământul
devine o prună uscată,
pe care, flămând, o
devorez.