Ceață de-un albastru crud se frământă în materie,
Corzi de soare, în visare, se revarsă, iar pe mare
Cer și stele, îmi ating buzele grele,
Și m-atrage vântul în visare.
Sarea de pe sân mă usucă până la refuz
Și taina de trai se privește iar în apă.
Ceață zboară, pare arsă,
Din lacul de viață mă duc la rom
Ca să mă îmbăt cu vorbe din abis.
Iată viața !
Speranța ei mă uită pe podiumul de ceață
Am uitat ce-i viața !
Mă trezesc mâine și o iau de la capăt.
Soarele mă ia de unde nu sunt
Încearcă să mă trezească din visare...
Dar visul meu e mut.
Nu am renunțat.
Vreau să visez !
Visez ca noi !
Șoaptele se sting și zbor,
Zbor în agonia sorții
Ca o pasăre de viață
Iată !
Zbor cu o aripă de ceață !