Când trosnește materia în fața ușii,
Ascultă doar primele trei bătăi și deschide fereastra, e semnul că se răscoală vântul,
Să intre avalanșa maselor de aer și să scuture lemnul ușii, să se răsfire ca degetele și să intre doamna.
(în mișcări circulare, bruște, nu mai reușim să prindem coada umbrei, șerpuindu-se prin piele)
Uneori gândurile se suprapun peste fapte ca niște tipare ce coboară să decupeze balastul mișcărilor -risipă,
Și le accepți doar pentru că nu ai timp să le analizezi fiecare ramificație observată cu lupa,
Și rădăcinile prin ce cotloane se înfiripă și se înalță, dedublându-se, una în pământ, cealaltă soră spre fereastră la oxigen,
Deasupra tâmplelor noastre fără să le mai putem stăvili zbaterea terestră, îngroșată de rotația zodiilor.
Sunt câteva obiecte de retușat în acest poem, câteva aripi de decupat și două membre de atașat pentru completare,
E bine cât lipsești din cameră să cumpăr câțiva kilometri de autocuprindere
De la cei care strigă că vând fiare contorsionate, cu măduva râncedă
Și să ți le administrez zilnic în loc de multi-vitamine....
(uneori toată lumea ți se pare oblică, cu pasul pe dos...)
Cât ești absent pereții se prind într-o horă metamorfică și-și scaldă gleznele în lava din craterul parchetului,
Blocând clanța.
Abia apusul mâzgălește pe tablouri fecioare.
Cât e camera ancorată în pustiu, timpul pare abstract râzând de singurătate și târându-se printre scaune,
Cu o cruce de înaripate pe fiecare umăr.
(nimic nu apare din senin în acest peisaj fabricat la foc domol și răgușit)
Vezi tu, spațiul ăsta nu poate fi măsurat după numărul cârligelor ce-l atârnă de frânghii la soare
După o seară cu întuneric apos, și vapori de apă deraiați noaptea spre casele locuitorilor,
Nici măcar din același punct, spate în spate plecând, ținând pașii în palme și numărând,
Nu o să iasă calculul,
Socoteala dintre cele șase plăci de beton nu e compatibilă cu desfășurarea exterioară a obiectelor,
Așa că taci și roagă-te în tine să fie liniște din interior spre exterior, să nu mai latre urmele și să pândească hienele,
Și ai grijă prin ce pori respiri ca să nu irosești timpul,
Să faci iar zgomot să deranjezi vecinii din perete care țes noi verigi pentru podul dintre noi și orașul vecin.