Ce fabrică pămîntul cu-atâta luminare,
Mă macină pe mine cu straie prinse-n hamuri.
Sunt eu păcatul tău pământ plin cu amnare,
Acum nu fug s-ascund a tale negre planuri.

Mai jos fântâna cristalină m-aprobă că-s nărod,
Mă jur pe apa-i milenară să trag cu dinții rău de tot,
Că-s bun la de-astea și gândesc ca un simplu plod,
Firească e iubirea pare, plecată cu ultimul netot.

O vai cât de dulce îmi zâmbește când la culcare
Se duce-ncet și uită să îmi amintească că nu-s om,
Doar dimineața parcă, mă judecă-n sculare
Să-mi dea de gând că sunt doar simplu fom.

Acum pe placul tuturor consum
Mă macin făr’ să vreau, pe drum sunt scrum.