În mine dau să stingă cuvintele lumina
Și lacrimi în vocale prea binecunoscute
Se trec prin curgeri line de ape neîncepute
Băltind fără de voie să-mi sape rădăcina.

Secătuite parcă, de vlagă și durute
M-ar părăsi-ntr-o noapte să-și caute hodina
Hălăduind ca stupul ce și-a pierdut regina
Pe care-a răsfățat-o cu drag și servitute.

În mine dau să surpe castele vechi și ziduri
De case părăsite sau foste mănăstiri,
Cu lemnul ros de carii care-au plecat și ei

Pe-obrazul altor timpuri să lase alte riduri
De clipe care-mbină războaie și iubiri
Cu demoni, oameni simpli și poate, semi zei.