stau cu simțurile treze
marginile pământului îmi sunt deschise

așa cum prin gura mea trece astăzi octombrie
în palme se dizolvă cheaguri mici de singurătate
este bine îmi spun
sunt în stare de atâta viață sunt în stare de atâta moarte
încât epiderma inviziblă a lumii mă acoperă întreagă
ceasul bun și ceasul rău bat simultan
ca la naștere

asta da îmi amintesc

dar

nu țin minte alte întâmplări fără oameni-scriere
îi adâncesc în mine îi scot apoi prin cuvinte
un suflet pe metaforă un suflet pe alegorie
nu știu cât din ei se întipărește mai crud aici
sau cât din cea care scrie
este numai acolo pe fruntea lor

eu cea care scrie
niciodată prea sumbră
niciodată în stare de o viață imensă de o moarte imensă
nu am dimensiunile astea extravagante
trăiesc și mor gândindu-mă doar la urmări

și câteodată visez că nasc în aprilie


---

(pentru R. Ș., F. N. N. și C. D., cu recunoștință)