în zilele când ne-am iubit un bărbat cu ochelari
de soare și costum venețian mă urmărea știam că
e moartea dar nu ți-am spus nimic tu mi-ai fi turnat
o poveste cu mafii italiene iar eu aș fi făcut
o paralelă cu mann oricum literatura dar mai ales noi
înșine ne eram suficienti la cât de mult ne adoram

mă plimbam la un moment dat singură așteptându-te
el se apropia am intrat în catedrala orașului tău
și m-am rugat cu lacrimi celeste pentru sufletele
plecaților mei pentru toți binefăcătorii și să
le dea providența zile celor care încă le merită

deși cum doream de mult totuși în deplina fericire cu
tine s-a întâmplat că mi-a lipsit curajul de a porunci
clipei să se oprească de atunci nu l-am mai văzut
de-atunci nici pe tine deși ne iubim la fel de mult
sau poate acum chiar cu fulgere cu un fel de bucurie
tristă sau mai degrabă cu tragism


nostra karma
mă găseste plângând
dimineața

acest gest
dumnezeu l-a răsplătit
cu viața