Pierduta-n firul ierbii,
m-adun sa ma ridic
spre soare.
Si-n zare,mii de sunete
se sparg de digul care,
din marea mare,
a sinelui chemare
ce straluceste-n fiecare,
aduna neputinta si cainta
in dulcea lui cantare.
Si-n soapta lui de'alint,
abia suflare,
ma scald si ma cuprind,
mirare,
o clipa de suras in soare.
Si-acolo sus,minune!
Durerea nu mai doare.
Ci canta doar iubirea,
dorita-n zborul ei sa zboare,
incet si lin,spre fiecare.