Lumina interioară am desacralizat-o,
Am murdărit cu lut încins și aspru,
Solar, temutelor văi astru,
Și-am aruncat simțirea, iat-o.

Pietrificată existență, sucită letargie!
Zburam prin lespezi, ușor ca și un fulg,
Cu seu mucegăit, cerul doream să ung,
Incendiată seară, din norii grei să fie.

Abscons universal, în milenară plictiseală,
Fixat e ceasul în ale timpului memorii.
Luntrea, plutesc prin apele ororii
Și-astept steaua de seară să răsară.

Din ale somnului mari umbre
Vrăjesc mercurul să prelingă
Fulgi mari și roșii; așteptând să ningă
Privesc cu gândul și îndemn să umble

Prin aerul speriat, un disc solar,
Tras repede din ceață.
Pe câmpul lung, aspir verdeață
Prin formele și cifrele din calendar.