Am în cap o pasăre, un animal în pântec
O floare în ființa mea, o floare
Un leu în făptura mea, și sunt pe urmele tale dar am
un cântec în inimă
Iar cântecul meu e un porumbel
Am un lujer în brațe și în pantofi o femeie
Am o decizie statornică în rațiunea mea și
O fire gălăgioasasă în nas și port o vară
în lichidul cefalo-rahidian,
Vise în degetele picioarelor.
Sunt ce sunt din cauza ciocanului
mamei și tatălui meu
Care m-au ciocănit dându-mi de toate.
Dar îmi lipsește calmul, trandafirul,
Deși nu-mi lipsește extrema delicatețe a petalei
trandafirului
Pe cine vreau să zăpăcesc?
În chemarea păsării e ceva care-mi amintește de tine,
Dar fiind delicat șu fragil, am plecat imediat,
E oare o lege a naturii că trebuie să fii neapărat
un om plin de farmec?
Nu, evident. Un mare vrajitor? Un mare Nimic?
Las răspunsul în seama ta.
Am o ciocănitoare care-mi ciocănește în inimă și
cred că am trei suflete:
Unul pentru iubire, altul pentru poezie și altul
pentru a da la iveală sufletul meu nebun
Nu nebun ci mai degrabă plicticos, perpendicular,
minicinos dar sincer.
Toate acestea rareori cântă împreună, dar mă iau
de mână și devin activ
Ceea ce îmi dă mari emoții.
Sunt Lordul Byron, sunt Percy Shelley, sunt Ariosto,
Mănânc șunca și cobor dealul, port în mine
o furtună și nu voi urâ pe nimeni niciodată
Dar cum poate fi plin de farmec acest amestec? Îți plac
menajeriile?
Cele mai multe doamne își doresc un bărbat! Iată-mă!
Am un fazan în amintirea mea și un uliu în norii mei.
Din ce pricină se îndreaptă spre tine toate acestea?
O resurecție? sau poate o insurecție? o
inspirație? o expirație?
Am în peisajul meu un copil și un șobolan feroce în tainele pe care mi le dezvălui.