Satul ud îmi vorbește la telefon îmi dă de înțeles
că se pregătește de somn că ar vrea să mă viseze din nou
în rochia de capron ce mi se lipea de genunchi și trezea în mine
instinctul furios al deghizării

Glasul din receptor vine din mahalaua plină de noroi
unde se întretăiau altădată drumurile unor femei tinere
măritate cu agronomi cu veterinari cu învățători de desen
fiii lor aveau urechi lungi de iepure la carnaval
fiicele lor purtau costume de vată și coroane mortuare
în jurul trupului

E de-ajuns să spui alo! și primești în schimb
cuvinte jilave din satul unde felcerița cu mască albă pe față
a ațipit o clipă în rochia transparentă și a văzut
o inimă tristă în depărtare