Am scris toată dimineața,
după-amiaza, seara, noaptea,
înainte și după, mai târziu, mai devreme,
o zi după alta, câteva luni,
câțiva ani, câteva vieți,
pân-am ajuns în comă, la Urgență,
m-au arătat și la televizor,
îmbrăcată într-o pijama veche și transpirată.
Acum iau injecții de trei ori pe zi,
la prânz mănânc doar analgezice,
mi se fac transfuzii după transfuzii,
până când, eu, cea de ieri
nu o mai întâlnesc pe eu, cea de mâine.
Nimeni pe culoarul coșmarului,
doar flacoanele de pe noptieră,
secundele perforate
și cearșaful, mai alb
decât o coală neîncepută.
Cu ultimele puteri,
agăț literele scurse-n canal
și le pun la uscat, lângă lenjerie.
Mai târziu, în fața doctorului,
îmi asum toate identitățile posibile sau ireale,
el mă așază cu blândețe sub microscop
și îmi numără cicatricele pătate cu cerneală.