Ma ridic dimineata din pat, ma apropii
de geam si vad soarele cum lufteaza pe langa
blocuri.
Aceasta reverie a copacilor, de schele prelungi
asezate vertical lipite de aer ma asteapta,
cu sufletul in mistrii printre frunze si crengi
inaintand spre zenit asa cum aducerea aminte
inainteaza in fata nostalgiilor de toamna.

Fac o plecaciune cu genele si cuprind
un intreg cartier.
Apoi apar berzele, iau cate un batran
in cioc si dispar, norii de ploaie
plini cu esenta tare de rom, autobuzele
navetistilor huruind pe bulevardul mare.

Stau la geam cu un gillete mach3 in mana
si nu mai stiu daca-i pentru barba mea
sau pentru somnul cu vise.
Bratarile mainilor au inceput
sa mi se largeasca atat de tare
incat m-am hotarat sa le invart pe trunchiul
copacilor din fata
si ceea ce-mi lipseste mie deopotriva
e asemenea peretilor fara copii
care sa puna ochii
la fel cu laptele parmalat care pe cutii
a lasat loc alb la poza lui ronaldo.

Iarta-ma as putea sa zic, dar nu am cui
iarta-ma pentru ca sunt ceea ce sunt
plin de catacombe si sapaturi arheologice
printre tample si palme incins la brau
cu o departare pe care zi de zi o strang
si mai mult
incaltat in stele
cu berea in mana si cateodata
tigarile prin buzunar
in cautare de subiecte senzationale
tesute cu fir de borangic,

M-am grabit sa imbratisez ceea ce nici macar
nu putea fi imbratisat, am facut din inima mea
o mana de pioneze in care am prins toate hartiile
aduse de vant
si m-am lasat purtat de aripi de argint
spre ceea ce unii numesc a fi tu insuti
si iata ca azi in fluierul degetelor mele
barbia nu mai vrea sa mai sufle
( asteptarea mea a fost eliberata pe cautiune )
gandul a ramas un carlig gol de lanseta
intre idei care trag la cu totul altceva
si mainile mele isi cauta nelinistea
pe raceala atator lespezi,

Ma opresc la rascrucea a doua sentimente,
cad in genunchi si
las acolo o intrebare care nu are nevoie de semn
si nici de intonatie
imi sprijin coatele in doua varfuri de munte
si astept sa vii sa te chinui sa minti macar
sa-mi zici ca hansel e bine si merge la scoala
ca la un capat nedepanat de cer sindbad
ma asteapta sa ne legam cu turbanul de ghearele
unei pasari
ca o sa fiu de 10 ori mai iubit decat pinochio
si in loc de sfori o sa am lacrimi prelungi
in ochi
iar
ori de cate ori o sa fii trist
eu o sa rog repede un trecator
sa ma prinda cu batista de ele
si sa te distreze asa cum se cuvine.