tăticule dacă închizi ochii de ce nu vezi doar o jumătate de lume?

în întuneric oamenii nu sunt oameni nu știu ce sunt le văd numai gura ca o gaură neagră ce înghite lumina și o transformă în carne. pereții se leagănă ca un landou ca mii de landouri înșirate unul în spatele altuia oamenii cu guri negre nu plîng ei înghit lumina și o transformă în carne.

capul pe genunchi un fel de prieten care nu m-a părăsit niciodată. mi-l imaginez pe jim morisson scuipîndu-și plămînii spre un unknown soldier. n-aș putea spune cum te iubesc și unde se află iubirea asta. poate nici n-aș putea să fiu tată ori bărbatul pe care îl vrei. n-aș putea spune cum te iubesc. totul începe din stern ca un muget.

holurile sunt cam pustii. atît de pustii încît crezi ca ești singurul om în viață pe un pămînt legănat. pe mii de pămînturi legănate unul în spatele altuia oamenii cu guri negre nu plîng ei înghit lumina și mi-o transformă în stern.

zîmbesc există un timp în care ieșim la plimbare în toate orașele să ne vadă lumea ce frumoși suntem tu mică încercînd să ajungi la urechile mele în fața noastră un prunc rozînd ochelarii tăi cărămizii. tăticule dacă închizi ochii de ce îți aduci aminte de toate lucrurile pe care nu le-ai putut face?

mai mult de atît nu voi putea fi. nici unknown soldier nici altceva. în lipsa ta sunt un vînzător de mături. îmi atîrnă de piept și de spate prin fiecare vagon trec întrebător poate cineva are gunoi de strîns toate plecările sunt niște gunoaie. ușile se închid în urmea mea voci vînzătorii de mături cu guri negre înghit lumina și o transformă în sorg.