Sub blitzul Soarelui scalpat,
Balaurul-Pământ își scoate
șubrezita-i limbă de asfalt
pe care miriapozi cu roți
răcnind ca fiarele cu colți
gonesc prin aerul înfumurat.

Godzile de beton cu frunți bituminate,
cu pilozități de rufe și oase laminate
ascund prin cariile ființei lor
amoruri de duzină
plănuite la uzină.

Balaurul-Pământ de-acum
e doar o clonă
crescut la orfelinat de-o bonă
căruia prin venele-i canale
îi curge sânge cu fecale.

Și nici vara lui primară,
Luna,
nu mai e fecioară
de când
așa,-ntr-o doară,
cu-alura lor cea slută de jamesbonzi
au siluit-o câinii vagabonzi...