azi până și cuvintele fug de mine
și nu le găsesc pe cele mai potrivite
ca să vă explic cum
spațiul se contractă și se dilată în mintea mea
cum drumul de întoarcere devine prea lung
și mă duce la mama dracu
într-un loc departe de tine
în același pat care miroase a formol
în care gândurile mele stau înghesuite sub cearșaf
și visele nu au aer
pentru că singurul aer care mă ține în viață
este dioxidul de carbon pe care tu îl elimini