Ziua de azi



Acum mă-nvârt; o bilă rătăcită,
Pe masa verde și râșnită,
În rând cu alte bile-mpinsă și lovită,
După o lege-obscură, neghicită.

Nu văd nimic deasupra mea;
Lumina vine palidă și grea,
Și mii de voci să se ridice-ar vrea,
Prin fumul gros, jegos, de cafenea.

Mă simt amorf, alb-gri fără culoare,
În aerul stătut, în nemișcare,
Încet strivit de timpul care doare;
Fără voință și scăpare.

Pe masă tot aceleași bile iar și iar,
Scurse prin găuri negre de canal
Apar, se freacă de postav, apoi dispar,
Și jocul n-are început, n-are hotar.

Trăiesc așa, sau mi se pare că trăiesc ?
Mă-ntorc la loc și mă rostogolesc
Într-un spectacol fără rost, grotesc;
Clișee șterse ce mereu le regăsesc.

Cu sete-aș vrea rotund deplin a fi;
Mă-ncarc de nebunia de-a lovi,
Nesățios în mine alte bile aș sorbi,
Și-s sec. Și nu-i un rost a împlini.

O atmosferă grea, lugubră, fadă,
O viermuială vană, de paradă,
Și disperarea care stă să cadă
Pe vieți, pe suflete, pe ochi; și tot să ardă.

Pe negândite,
Șuvoi de șoapte vii, nedeslușite,
Din piept se-nalță-n locuri neghicite
Pe drumuri doar de suflet intuite-presimțite.


O boare lină spală neagra negură coclită,
Masa-i câmpie nesfârșită înverzită,
Vibrează inima din somn adânc trezită
Și-n ea pădure de argint foșnește dezmorțită.

Și azi abia-nțeleg că ne-am născut,
Frumos de la-nceput ! ;

Într-o lume cu cer măiastru,
Peste nori albi întins cortul mare albastru,
Sub tălpi șiroind iuți fire de aur ;
Ochii-s albastre oglinzi cu păduri verzi de laur,
Râuri mari, luminoase ne spală-nspumate pe piept,
Doruri roșii, nestinse, iscodesc după drumul cel drept !

Iar Cerul înstelat, adânc și plin de taină;
Prin rugăciunea care ne-nvelește ca o haină,
Revarsă har îmbelșugat și viață fără moarte!
Și-i totul scris într-a mea pagină-n a Vieții Carte.