trezește-te omule albastru îmi strigă mama din ușa camerei
totul este alb în jur. umbra ta pe perete este albă și ea.
plecarea de lângă ea a fost albă.
sosirea în camera goală la fel.

sunt proaspăt trezit albastru
dar amintirile tale despre mine
sunt mici și roșii ca ochii
drogaților în fotografiile
din care te-ai decupat.

omul albastru este clocit acolo,
în ouă roșii unde lumina
este mare.
când bați în ea cu ciocanul
cresc cuie. este felul
unora de a mă arăta cu degetul.

s-a ajuns deja prea departe. ne-a prins și furtuna.
tu fugi cu toată pielea la tine
și nu se vede că îmi lipsește jumătate din ea.
mereu mi-o imaginează în toate culorile.
și cealaltă culoare o urmează.

transparența și existența iadului
sunt interzise prin lege.
deci mi te imaginez în toate culorile.
scrie și în prospect la reacții adverse.

în vis ești verde mare ca o frunză văzută
de aproape. pielea mi se face bej de pământ
și-ți mângâie rădăcinile plutitoare.

la telefon ești galbenă ca o chitară
și piele mi-e țesută din
notă lângă notă lângă notă
muzicală.

dimineață strălucești ca un cuțit.
și pielea mea înjunghiată natural
lasă inima fierbinte, liberă să bată
pe trotuar

pentru că soarele a intrat în noi
și plângem torențial în realitate
unde zâmbetul ajunge mereu
ultimul când îi răspunde doar
înghețul.