poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-04 | |
Urlu de durere.
Urlă singurătatea-n mine. Simt dezintegrarea extinzându-se în carne, boboc de trandafir îmi moare-n palme. N-aude nimeni. Ce folos ar fi s-audă cineva? Urlu ca să-mi caut râsul pierdut. Râsul - medicament al sufletului neștiut. Te simt mișcându-te vag lângă mine. Atingi ușor, cu mâna timidă buzele-mi ce strâns lipite sunt. Buze ce-au sărutat cu-atâta jar cândva... Nu urlam să te sperii. Doream să alung singurătatea, să-mi găsesc zâmbetul. Un zâmbet ca o floare - oază în deșert. Simt încă pe buze mâna ta. Dar era un vis, un gând, un "nu știu". Și eu nici măcar să urlu nu pot. Zbuciumat îți caut atingerea, zadarnic. Tăcerea e a mea. Eu am fost prima care am simțit-o. Tac urlând. N-ai ce s-auzi! Ascultă însă marea din privirea-mi! Urletul e doar râsul, singurătatea, visul, gândul, e încercarea de a-ți opri îndepărtarea... e buruiană pe-un mormânt uitat de ani.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate