Parcă nimeni nu mai merge pe șes,
ci numai pe dealuri cocoșate,
cerșim parfumuri neadormite
și oferim crâmpeie detașate.

Evul mediu e furat din istorii
și aruncat în lava unui vulcan,
iar frigul îmi pare prea nocturn,
deși mai țin o floare într-un borcan.

Se aude un fâș-fâș de frunze
și un pic-pic de răcite lacrimi,
vântul face din bătaia ușii
un ecou rătăcit printre patimi.

Am înșirat niște chei pe-al meu drum,
mă doare bătaia ceasului din turn,
parcă ne arată ora peste ani,
cotropită de flori și de bolovani.

Nu am viață, dar n-a venit moartea,
visul cu un înger îl cutreier.
Ce este timpul fără bariere?
Un șlagăr trist fredonat de-un greier.