Cafeaua de dimineață
Se revarsă asupra iubirii-
Mai precis asupra restului de poftă
Ce tronează pe instinct-
Reamintindu-și că e 14 februarie,
E miez de februarie
Și inima strigă "trei la zece mii".
Piticii îndrăgostiți nu știu
Că ființa începe din pantof
Și se mulează pe glande
Respirând chiar în cap
Și atunci orice imagine
Sapă tuneluri în bestiile sapiens sapiens
Și inima strigă "trei la zece mii".
Vorbind de imagini
Încă mă întreb
Cum de oglinda mea cu umoare apoasă
Reflectă diferit față de blestemul bifocal
De pe pereți, din poșete sau de pe celulare
Fațeta aceasta a mea, bizară, încă neroasă de viermi.
Și inima strigă "trei la zece mii".
Când recunosc că am emoții
I'm just in the denial phase-
E ca și cum aș merge fără pași
Aș mânca fără mâncare
Ai iubi fără a atinge
Ai naște fără uter.
Și inima strigă "trei la zece mii".
Când poți să afli momentul oportun?
Când e bine să tai copacii?
Când e lăsatul secului?
Când mor păsările călătoare?
Când spune testul de sarcină adevărul?
Ce sunt momentul, copacul, lăsatul, pasărea, testul?
Și inima strigă "trei la zece mii".
Destinului meu i s-a anexat biografia Cătălinei.
Internetul e un mijloc-
Văr visului,
Care înlesnește privilegiul de a fi surdo-mută
Cu insul care e
Ca feciorul între sfinte
Și luna între stele.
Și inima strigă "trei la zece mii".
Mi-aș închipui zilele
Încet, dar sigur
Ca o gondolă în oala de ciorbă
Care devine dramatică prin fiece
Abur de pe capacul
Supus unui viol la +100 grade Celsius.
Și inima strigă "trei la zece mii".
Subsemnata, puncte... puncte, declar pierdută
O inimă, colorit ca de pătlăgea,
Observată ultima dată într-o fată insignifiantă
Cu ochi de piper
Și șolduri de osânză;
Și inima striga "trei la zece mii".