La început



La început a fost un gând.
Un simplu gând,
dar care a insistat să zăbovească,
să crească
și mai ales - să mă urmărească
fără-ncetare.
Și-așa n-am avut chip să scap de el,
Și-așa a-nceput să se disimuleze în șoapte.

La început a fost o șoaptă.
O simplă șoaptă,
dar care s-a ambiționat să se rostească,
să scape prinsorii buzelor
și mai ales - să se ascundă
în intimitatea urechilor tale.
Și n-am avut chip să fac altfel,
Și-asa ai început să mă privești altfel.

La început a fost o altfel de privire.
Doar o privire,
ce-i drept una nedumerită,
dar care a insistat să mă atingă,
să aștepte
și mai ales - să-mi răscolească
sufletul.

Asta a fost la început.
Demult.
Nu-mi amintesc să se mai fi-ntâmplat ceva de-atunci.
Chiar în clipa aceea am căzut
în cel mai înalțător leșin,
în cea mai nefolositoare stare de spirit,
ca-ntr-un drogant festin,
ca un culoar ermetic spre exterior,
dar nesfârșit spre înainte,
ca un destin.

Pluteam în derivă
condus de valurile grației tale,
ascultând șoaptele tale,
privind cerul
și stelele tale,
încercând să mă răsfrâng
în imensitatea ta.

Ajunsesem să uit că eu mai exist.
Dar ieri mi-ai amintit,
mi-ai spus că am adormit
și că dormeam prea frumos ca să mă trezești,
dar că acum s-a făcut târziu
și e momentul să îmi revin.

M-am repezit să-ți spun cât te iubesc.
Nici tu nu mai aveai răbdare
și-atunci mi-ai mărturisit
secretul tău:
cu un mic gest,
mi-ai spus - Adio!