se retrăgea în ghețuri de teama nealbeții
punând zăpezi să-i facă haină roată
o văd sorbind din roua dimineții
cu ochi visând atingeri fără pată
și-adulmeca gutuia dacă-i coaptă

dar simte crud oțelul în carnea ei intrând
și pașii ce-s aproape o fac să-ngenuncheze
ca rănile ascunse să nu-i văd sângerând
ea știe că zăpada tăcerii-o să se-așeze
și clipa asta iudă ar vrea să-mbrățișeze

hermina se oprește din fuga-i ne-nțeleasă
privește vânătorul și roua-i crește-n ochi
apoi se dăruiește ca jertfa nemireasă
se-mbracă-n împăcarea frumoasei sale rochi
primește săgetată al dragostei deochi

Doamne, te rog, îmi iartă vina
de-a fi trădat, prea mult iubind, hermina