41. amețeala unei pietrificări, salcâmi
cresc în părul meu și mâna mi se
întinde cu orizontul. Cuvânt absent,
poartă deschisă în rostirea surdă
a eternității mizerabile, jos bântuindu-și
cuiele în trupul sângerând de
bucurie și frumusețe rămasă mută
înfășurate-n hârtii plastifiate. Abia
după ce urcam 154 de trepte capul
se desprindea ușor de umeri și
devenea nor și devenea întruna
în depărtare, privirea ei începea să alerge
îngropată în nisipuri.
Mai mult nu spun, nu spun!
sufletul barbar își începe invazia
sunt singur risipit de zilele verii
și strâns între cer și pământ de ploi.



42. fără real totul supus acelor vise ieftine
pielea de șarpe cu rădăcini moi
sunt între împărat și amurg, plecare
pe aripa morilor din tine se prelungesc
glandele vântului și amintirea obrazului
paginile mă îngroapă
spre care, spre ce infinit dezmierdat de macul,
de iarba uitării într-o dimineață
prăfuită de cărbune totul
a început să zboare



43. te-aș recunoaște închisă în trupul fructelor
și din bucuria acelei toamne
să storc vinul beției nesfârșite.
în mine a stat omenirea o secundă
vomitam urlete ca dintr-o fântână
sălcie, lumina mă părăsea, îmi scriu jurnalul
culegând trăirile de sub pleoapele
nopților și deschid ușile,
sfinții coboară să mă recâștige
credință, dar uite! îmi miros picioarele
inima mă pipăie înăuntru
crucea mea plutește prin sânge...
unde sunt, unde sunt ? mă întreabă
disperată fericire din mine.



44. a patra și a cincea zi
am stat în cumpene, îmi pieriseră
semnele și dragostea și dinții
tot din mine ardea în vis
poate că aici se ascunde moartea
și cizmele de cauciuc care iau apă
paradisul înfipt într-un par.
mă trezeam. de jur împrejur tauri
cu coastele ieșite prin carne, cu viței
idolatrii. și ea ca o sugativă
lipindu-se de mine dispărându-mă
odată cu liniștea în care a apărut
lutul negru al lebedelor undeva în văzduh.



45. în biserica elefant printre sunete
de fildeș sub picoare încep două abisuri
absorbindu-ne printre picături serafice
prin telescoape privim praful uitării
plecăm a prăpastie, fiece venă
din mine vibrează în șoaptă
nu trăiește nimeni, năluca se zbate-n
piele, devine neagră
și mugete viclene ne țintuiesc
pe tavane în clopote unsuroase mirosind
a cocleală, strigătul dispare
în Hăul de sus trecând prin trupul
de gelatină al lui dumnezeu: zâmbește și tace
apoi pedalănd mai departe
prin întinsa sa recreație
pe pereți apa șuroind, ne scăldăm
într-un ochi albastru.


46. drumul devenind necunoscut din
spinii trandafirilor abia înfloriți
în gând pornim spre casa dragostei
pe corabia acestui surâs. Văslim
spre zenitul patimei. Mâna care-mi este
graniță a îmbrățișării. Într-un curând
cineva-și culegea voci de
iasomie din umbră și din tăcere,
din obseliile toate, dar să nu ne oprim aici,
e prea plin de vise reci.

47. cuvânt cu fețe schimonosite în
ghemul de trestie: am pierdut
sensul sentimentelor, într-o altă noapte
pe sub pământ visez la izbucnirea din
mine însumi și oamenii îmi cer
să mă transform în leul acelei ascensiuni
spre inima ploii și a orie zeiești
la fel și aseară când pietrele cădeau
în canalizarea uni-versului,
flacăra era de auzit, întrebările peștilor,
neamurgiti în nimic,
mă întorc spre trecutul deja târziu
în veghea de noapte, la tine sub pleoape
adie singurătatea


48. fantomele subite relaxându-se în
frigul de suflet, osul rupt peticit
cu aripi de cer din fiecare mine
lipsea câte o parte și trezirea
din antichitatea înstrăinată sfredelește
ochiul de pierdere, multe multe
ale trădării, îngerul meu în apă umflat,
întunericul mă bate pe umăr
în această condamnare ireală.
Săpăm fântâni de mercur, amintindu-ne
clipele inutile când ținutul anotimpurilor moare
la noi sub umbre aici și
dincolo umblă cineva după bătăi de inimă.


49. de aceea vin și spun despre toate
cele văzute-n creierul melcului. lumi
spiralate și de altă culoare, obrazul
mării stropit cu brumele cele dintâi
toată răzbunarea soarelui câinelui
și semnele copilăriei pe mâini,
pe frunte, jocurile pe sub ape. prin ierburi
fără aer aducem arcul și săgetămm hoituri.
odăi suprapuse și cântece în car se aud
în apropiere jesus christ superstar
și bine că am venit la jerusalem în
zdrențele astea de suflet. păcatul
se zbate închis în cuvinte și-n
zidul cu care ne-nconjurăm,
zid de robie abundentă, rătăcitoare.


50. silabe cu frunze și plânsuri
și muguri de căldură și muguri de ură
prin felicitările de crăciun
schimbăm zalele cu sentimente
și le strănutăm. păstrăm timpul
în cutii de chibrite, prietene, prietene
care în fiecare vineri te retragi odată
cu apele în ascunsele locuri și
uiți să te întorci.