Ca mânătărci sporesc din amintire gânduri
cu iz de verde putregai
o împărăție de pânze de păianjeni stă de veghe

sunt un cerc deschis prin care se presară timpul
ca un colb de preÈ›

nici o colecție de coșmaruri n-ar putea să egaleze tinerețea
încep cu un refren și port în mine
acel vaiet al anilor optzeci
e iarnă,
visez că-mi mușcă mâna dreapta două petale de trandafir,
tresar când ceasul sună ora cinci
e dimineață,
mâna degerată a ieșit afară din plapumile puse una peste alta în patul dintr-un apartament comfort doi
în Bucureștii lui Ceaușescu.