Versuri gemene , lasate-n scoica noptii
ne paralizeaza atingerea aerului in inima
strajuind ultima emotie verificata
la urcarea in templul paralel de deasupra ,
atunci cand foamea de alb
se transforma-n litera umpland poem
si timpul tace , cu ale lui ace
impungandu-ne patima nerostita ,
doi ochi mai vad doar vertical si
noaptea-i lunga , ca un sir de
stele indepartate , peste tot
mai rasuna si acum vocea
lor amintindu-ne sa ne trezim
verdele din piept !

Iar noi alergam mai departe neobositi ,
ca doua lungi orizonturi paralele ...!