Îngeri îmbrăcați in aur, purpură și hiacint.
Geniul și dragostea sunt datoriile-mi ușoare.
LACOMUL
Rumegand, eu rad de trecătorii flămanzi.
Ca un obuz aș exploda
De nu aș suge ca un cancer.
Noroi am frămantat și aur am iscat
Avea in ochi puterea ce-n inimă-ascundea.
Deșert vivant, Parisul îl alunga mereu,
El: neanfrant ca fiara și liber ca un zeu.
Privirea-i, nici timidă și nici nepăsătoare,
Se răspandea in juru-i cu lăcomie mare,
Și nări in fremătare drept griji, ca la artiști
Ce opera-și mangaie cu degetele, triști.
Da, tinerețea fi-va-ți bogată-n mari furtuni
Ca Zodia Leoaicei cu ochii arzători
Ce ne alintă fruntea și brațele-n sudori,
Călătorind în spații și respirind frumos
Ea naște-acele zane cu mersul amoros,
FARAMITURI
Ivindu-le-n oglindă, sterilă voluptate;
Ca fructe-n parguire a lor virginitate.
Dar eu zăresc in ochii Adinei, răscolitori,
Că inima-ți nu-i pentru plăpande sărbători
Și-această frumusețe ca fierul in tenebre
Va rezidi Infernul cu nesecate febre,
Spre a-mplini desfraul cu groaznicele-i guri
Și a-ntrista simțirea umilelor făpturi.
Da, doborand sub sine molaticele perne
Un trup superb ca noaptea odihnei se așterne
Și somnul podobindu-și cu un suras total
A spatelui său urmă de pofte chinuit.
De-o patimă nebună sta aeru-mpregnat;
Ca spre o lampă fluturi se năvăleau, perdeaua
Sub nici o adiere, iar streașina ca neaua.
Era o noapte caldă, o baie a iubirii
Tu, îngere puternic pe chipul mîndru-avînd
A Iadului pecete sub care te-ai nălțat,
Imblînzitor feroce, in cușcă mi-ai băgat
Spectacol de rușine cruzimii tale-oricand,
Coșmar în miez de noapte, Sirenă-n totul goală,
Tu ce mă-mpingi spre hăul din mine chiar stand drept
Purtînd veșminte sfinte sau barbă de-nțelept
Spre a-mi oferi otrava iubirii ce înșală.
BLESTEM
Bancul de pești nestăpinit și dur
Și trecătoarea-ngustă, maelstromul vorace
Agită mai domol nisipul sur
Decît a' voastre inimi, dand cerurilor rază;
Ele-s o aruncare de nobilă putere
Acolo unde farul vedeta luminează
Dar care și ucide moluștele-n tăcere;
Și, încă a noastre inimi se-aseamănă c-un han
La care hămesiții visandu-și masa, patul,
La cei ce-s înlăuntru se roagă, țipâ-n van:
Ci tac: studentul, popa, tac: tarfa și soldatul;
Și pleacă fără-ntoarceri; ce camere infecte:
Război, știință, amoruri; e-ngust al nostru unghi,
E rece vatra; patul și vinul au insecte
Pe oaspeții aceia eu i-aș servi-n genunchi!