Călugăre din Templul Suferinții,
Ce la plăcere imun ai devenit;
Chiar fi-va azi la capul sorții,
Tu vii cu simțământ obișnuit !

Dar conștient, creștine luptător,
De aste-urmări cu cicatrice brute,
Desprinde-te acum de interior
Și ne descrie confrutări oculte !…

O! Întunecată vreme de durere,
Ce periodic sufletu-mi încerci !
Tu m-ai închis, ca făr’ de vrere,
Să zac candid, în ăst lăcaș pe veci:

Aci, coloane-s trunchiuri de chinină,
Din coaja lor eu zilnic mă hrănesc,
Că voi să vindec traumă malignă,
Al meu supliciu pe care îl slujesc.

Interiorul e pictat cu maltratate visuri
Și ce pasteluri de infern s-au folosit !
Iară cupole sunt aici abisuri
Și pe altar, văd crezu-mi chinuit.

Dar stai ! Descrierea devine gri,
Parcă-nțeleg de-acum, să știi...
De fapt la fel, eu mustru pe cine iubesc,
Pentru-atâta revărsat amar ceresc!