Iată în ce fel și cu ce monedă mi-am plătit întotdeauna elanurile spre lumină!

Restul? Restul îl duc în mormânt, deoarece nu v-am arătat decât două verigi dintr-un lanț lung... Și apoi, la ce bun să fie cunoscut? Lunga și dureroasa istorie a martiriului omenesc- începând cu sclavii care au ridicat Piramidele, trecând prin persecutarea creștinilor care au devenit mai târziu persecutori și ajungând la masacrul științific al ultimului război- a învățat, oare, vreodată ceva pe oameni? O dată pentru totdeauna? A modificat, oare, cu o iotă granitul de refractar al firii umane? Eu nu văd nici o schimbare, în afară de aceea din rău în mai rău. Și voi vreți să mă faceți să cred că glasul meu firav va răsuna cu mai mult succes în acest pustiu înspăimântător? Dacă aș mai crede în asta, aș trăi și aș lupta, deoarece a fost o vreme când credeam într-o imensă omenire liberă și dreaptă; apoi mi-am redus omenirea la o "Internațională a spiritului" și la o largă comunitate de prieteni răspândiți pe tot globul, trăind și adăpându-se de la același izvor al fericirii intelectuale- fie că sunt creatori sau pur și simplu consumatori de artă- și lăsând imperiul lupilor și nebunilor hoardelor fără număr(hoarde de sus și hoarde de jos),- canalie îngemănată din acelați aluat ingrat și respingător și care se transformă în miel când nu poate deveni lup.

Dar această umanitate restrânsă de prieteni s-a spulberat, la rândul ei. În orice caz, o văd redusă doar la câteva exemplare- frumoase- dar prea slabe în fața imensității răului! Și asta, adăugată suferințelor nemijlocite ce m-au lovit în ultima vreme, mi-a nimicit orice putere de rezistență. Am suferit prea mult pentru o iluzie de neiertat, ca să nu mă pedepsesc cu moartea.

De acum doi ani, de când mi-a murit mama- singură, crezându-se părăsită de un fiu nerecunoscător- am remușcări ce nu pot avea alt sfârșit.

Artă jalnică! Și voi, artiști și prieteni, pe care speram să vă văd într-o zi, arătându-mi din pragul casei voastre cum se făurește arta și în ce fel o puneți în slujba poporului, aflați că vă disprețuiesc în clipa de față. Pentru voi mi-am sacrificat nu numai viața, care nu prețuiește mare lucru, ci și pe aceea a bietei mele mame,- o mamă care se ducea până la poartă să-și cumpere de doi bani cireșe, apoi se răzgândea, revenea în casă, punea cei doi gologani lângă alții, zicând: "Încă doi bănuți pentru băiatul meu!"