Un soclu în culoarea solitară
născut din praful vechilor statui,
în pendularea zămislirii lui
în timp absent îi e sortit să piară.

Bântuind prin mine cu gust amărui,
credința mea e doar o povară
țesând o lume imaginară
și se înfige adânc precum un cui.

Pulsând, trecutul prezentul inundă
cu o dezintegrare de secundă.
În somnul fals aflat în ăaderi

ochii mei închiși pentru fluturi orbi,
cu lacrima neagră luată de la corbi
văd fără tine ce nu vedeau ieri.