I
Sus la cârciumă-n Dealu-Mare
De trei zile țin soboru...
De trei zile beau și-mi zice
Din lăută Laie Chioru!
De trei zile, măi copile!
Doru-i greu și jalea-i multă.
Și tot zice, să le-aline,
Laie Chioru din lăută.
Zi, măi Laie, înc-un cântec
De-o cămașă cu altiță
Și de-un drac cu ochii vineți,
De-o Aniță-cârcimăriță.
C-a trecut și postul mare
Și moșia mi-e arată,
Și crâșmaru-i dus la târguri...
Foaie verde, foaie lată!
Zi, măi Laie, de-o bălaie
Cu trupșor subțire, nalt...
Tu c-un ochi nu vezi, țigane,
Să-l închizi și celălalt!...
II
Măi crâșmare, Niculaie,
Ce mai zici de lumea asta?
Dumnezeu să-ți ție vinul,
Și norocul, și nevasta!
Cum mai umblă târgurile?
Băutura-i acră, vere,
Dar ți-e harnică nevasta,
Arz-o focul de muiere!
Bea și tu cu mine astăzi,
Că eu beau să-mi stâmpăr doru,
Parcă-i alta lumea asta
Când ne zice Laie Chioru.
Laie Chioru – bată-l Domnu –
El nu vede toate cele;
Știe două din lăută:
Una-i dor, și una-i jele.
Când de dor ne zice Laie,
Tremură cupa pe masă;
Când de jale cântă Laie,
Zboară cupa pe fereastră.
Și-aș aprinde-atuncea satul...
Să-l vad pară, vâlvătaie...
Ochii vineți foc să-i arză...
Măi crâșmare Niculaie!
III
Bea și dumneata, părinte,
Dumnezeu să-ți ție darul,
Să mai poți ceti psaltirea
Să mai poți goli paharul.
Că noi bem de patru zile
Cu crâșmarul, umfle-l zmeii,
Bem, părinte, ca la nunta
De la Cana Galileii.
Ce-ar mai fi de lumea asta
– Zice-alaltăieri vecinul –
Ca la nunta de la Cana,
De-am găti din apă vinul?
N-ar fi bine, măi vecine!
N-ar fi crâșme-atunci deloc,
Și crâșmarul Niculaie
Nu s-ar duce-n iarmaroc...
N-ar mai fi nici Laie Chioru,
Þie-l paza Maicii sfinte,
Nici Anița-cârcimărița.
Și ne-am prăpădi, părinte!...
IV
Lună, lună, stea vicleană,
Neam de fire de vădană,
De ce dorurile mele
Spusu-le-ai la stele?
Stelele, sus, călătoare,
Fete mari, clevetitoare.
Mi-au dus vântului oftatul
Și mă știe satul.
V
Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate și strivite frunze pe cărare.
În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată și pierdută salbă de mărgele.
Tot ce-mi țese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei, nu-l mai plânge, mamă.
VI
Fată mare, fată mare,
Călătoare printre stele,
Vin la tine-n miez de noapte
Toate visurile mele.
La fereastra ta, șirete,
Bat din aripi de mătasă,
Fată mare, fată mare,
Lasă-le să vie-n casă.
Tremurând să treacă geamul,
Se înșiruie mărunte
Pe șuvița de pe tâmplă,
Pe șuvița de pe frunte.
Fată mare,-n zorii zilei
Te-a vedea seninul soare
Strălucind cu o cunună
De albe mărgăritare.