Prima pagina :

Aceasta legenda incepe cu capitolul doi.

Aceasta legenda este dedicata tuturor celor care au cazut (vor cadea) in Joc.

Capitolul 3- Adia

Doua lucruri sigure pot sa-ti spun despre mine: ma numesc Adia si nu mi se face niciodata dor de oameni.

Am foarte multe certitudini, uneori, insa, certitudinile mele devin incertitudini. Si atunci mi se pare ca sunt frumoasa si ca tu ma privesti drept in ochi. Ai observat ca de cele mai multe ori oamenii cand vorbesc se privesc pe buze? Unul are buze subtiri, altul are buze-flori. Daca ai vazut un om cu buze-flori iti spun de pe acum ca vei termina indragostindu-te de el. Vocile oamenilor ma fascineaza. Mi se intampla de foarte multe ori sa stau de vorba cu un om si sa nu ma intereseze ce-mi spune. Sa vreau doar sa-i vad buzele cum se misca, sa observ cum ii suna vocea, cum i se schimba la fiecare silaba. Am sustinut intotdeauna ca oamenii ar trebui sa nu fie din carne, ci din silabe. Sa se sparga fiecare om la fiecare silaba. Atunci am fi o lume de muti. Ne-ar fi frica sa spunem lucruri care nu au rost. N-ar merita spuse decat doua cuvinte: te iubesc. Si din trei silabe te-ai pulveriza. Iar daca ti s-ar raspunde la fel ar insemna ca celalalt simte acelasi lucru. Si ca-l arde pe dinauntru. De-aia a spus-o. Ai fi sigura ca te iubeste si ca vrea sa dispara o data cu tine… Ma gandesc daca ar fi bine… Probabil ca da. Am fi mai intelepti. Nu ar mai spune oricine si oricui: te iubesc. Ar fi cam un te iubesc pe an. Imi revine aceeasi intrebare: oare ar fi bine? Vezi? Pana acum am avut numai certitudini, acum s-au transformat toate in incertitudini. Sunt frumoasa?

-Nu!

Probabil ca ai dreptate. Oricum, nu ma lua prea mult in seama. De vreo doua luni sunt deprimata. Sufar din dragoste. Probabil ca de-aia vorbesc asa. Dimineata mi-e cel mai greu. Simt ca e pustiu in mine. Ca nu mai am organe. Toate s-au transformat intr-o pasta cu glazura de vise. Mi-am dat seama ca visele sunt nocive. Mai rele dacat drogurile. De aceea s-ar putea

sa-mi interzic sa mai visez, ba chiar sa-mi blestem visele. Dimineata simt ca sunt inutila si neputincioasa. Si imi pun tot felul de intrebari prostesti la care stiu ca nu voi gasi niciodata raspuns. Daca vreodata o sa ma sinucid, dimineata am sa o fac. Azi-dimineata m-am trezit oftand si m-am uitat pe geam. Tocmai rasarea soarele. Si asa, intinsa in pat, n-am reusit sa vad decat jumatate din rasarit. Ai vazut vreoadata o jumatate de rasarit? Dar un apus alb-negru?

-Nu!

Ei, lasa. N-ai pierdut extraordinar de mult. Am eu o poza de la munte cu un apus si doi brazi. O sa o developez in alb-negru si o sa ti-o dau de ziua ta. Sigur o sa-ti placa. Mie imi plac poze in alb si negru. Mi se par mai reale, mai profunde. Dar te indispun. Da, te indispun. Cum? Vrei sa-ti spun de ce sufar din dragoste? Pai mi-e cam greu. Nu vrei sa-ti spun alta data?

-Nu!

Bine. Cand ne-am vazut prima oara nu am simtit nimic. Cand ne-am atins prima oara s-a surpat pamantul. Si unul dintre prietenii nostri a murit. Atunci am fost tristi amandoi. Si eu, ca o proasta, i-am sarutat mainile. Iar el, intr-un tarziu, s-a indurat si m-a sarutat pe frunte. Apoi nu ne-am mai intalnit pentru o vreme. Intre timp eu m-am indragostit de el. Iar el n-a facut decat sa-mi scrie in fiecare saptamana. Cand ne-am reintalnit eram schimbati. El parca nu mai semana cu cel pe care il stiam. Iar eu aveam parul mai lung. Totusi, dupa lungi peripetii, am continuat sa ne vedem. Si asa m-am indragostit iarasi de el. Ce gandea el in timpul asta, nu stiu. La sfarsit i-am sarutat iarasi mainile pe locul unde i le mai sarutasem odata demult, iar el m-a sarutat pe buze. Deja il iubeam. El abia ma descoperea. I-am marturisit multe atunci. M-am dezbracat de tot ce aveam: de vise, de dorinte, de secrete, de tot ce eram eu. Dar el nu a vazut ca eram goala in fata lui si a doua zi mi-a spus: la revedere.

Te-am mintit! Ma vezi cum rad, nu? De fapt n-a fost asa. A fost cu totul altfel. Dar nu vreau sa-ti spun cum. Asta ar insemna sa ma pierd si pe mine dupa ce l-am pierdut pe el. Adica nu. De fapt pe el nu l-am avut niciodata. Si poate nici pe mine. Dar, hai, sa discutam lucruri mai serioase! Sa lasam iubirea ca nu e pentru noi. Sa-ti povestesc despre ingerul meu pazitor. Religia nu ne da voie sa vorbim despre ingeri. Zice ca e pacat. Putin imi pasa. Stii ca ti-am zis mai demult ca multa vreme am crezut ca eu nu am inger pazitor. Mai tarziu mi-am dat seama ca, de fapt, Dumnezeu mi-a dat ingerul meu pazitor, insa eu nu l-am vazut si l-am lasat sa zboare. Ieri mi s-a intamplat un lucru care m-a facut sa-mi dau seama ca sunt stupida si copilaroasa: ingerul meu pazitor n-are aripi. Nu-i asa ca e comic? De ca stai asa serios? Te-ai suparat pe mine pentru ca ti-am spus ca n-ai aripi?

-Nu!