Mă simt ca aseară, pe bulevard,
topit și ud,
cînd în dreptul casei cu obloane roșii
obloane roșii,
dalele nu mai erau
mai erau,
iar în pămîntul jilav,
mai aproape, mult mai aproape,
două ființe își construiau coliba
din căpriori verzi și căprioare surde,
un pămînt din tălpi,
bătătorit de sunetele astea
insuportabile
care nu mai răspund niciodată,
hai să ne plimbăm diseară
pe un bulevard,
ca o creangă înmugurită iarna, îmi
răspunzi că nu, afară plouă
plouă,
să ne construim atunci reciproc,
măcar acum, cînd obloanele roșii
sunt trase încet,
încet
înspre noi
înspre
noi...