o cohortă de istorii concurează la scrierea acestui poem

eu blând sfârtecata, mama lor, le pun căpăstrul în gură
le domesticesc le dau pâine și apă și aștept să adoarmă

e important să scrii atunci când istoriile tale dorm

să scrii din muțenia lor,
ca și cum ai alerga printr-un castel gol,
auzind numai sunetul pantofilor tăi pe lespezi:
dincolo de una dintre ferestre începe mereu o pădure

e important să te arunci în vidul dintre tine și tine
în cădere să sfidezi secunda, scriind versul

cu creierii risipiți prin păduri,
cu inima dedusă din scorburi
cu sângele coagulat pe frunze:

așa să scrii.

*

mie nu mi se mai poate întâmpla nimic rău
răspund ecourilor din afară cu însăși foamea mea
prizonier aplecat peste blid

*

ambiția degetelor mele e de a scrie o poezie
fără cuvinte o poezie cu ochi
din care să se prelingă topite amestecate vii
culorile unei icoane
să se adune în ligheanul în care Dumnezeu își spală picioarele
și să se facă om

azimut pentru simțuri:
prin vena secționată cu bisturiul unei priviri
colcăie viermi rânjiți fără miros
mucusul lor îmi mângâie rana

am tăiat dintr-o mișcare gâtul acestui copil iubirea mea
înainte de a deveni burtă
în burta altui cuvânt





de ani de zile mă tot nasc
o moașă lună mă trage de picioare
transpiră scuipă înjură plânge imploră
eu stau cu capul în mama cu tălpile-n lume
mă opintesc spre înăuntru ținându-mă
de coasta ei ca de-o balustradă

mâinile mele sunt încă în mama
cotrobăi hoțește precipitat printre organele ei
îmi caut străbunul

nu n-are rost să mă mai apăr
nu mai vreau


__________
Imagine: Codrin Cardu