Șoaptă de noiembrie

Același pas înainta pe o alee din grădină,
În fiecare noapte cu lumânări în mână,
Făclia povestea și stelele cădeau în ploaie,
Mă-ntreb abia acum de rana care doare.

De ce a fost să fie pentru ea calvarul?
De ce destinul doar la el și-a înecat amarul?
Întreb trist suflet, răspunsul resemnat
Þi se așterne grav pe buze cu-n aer sufocat.

Mâhnit sunt azi, am fost de când te știu,
Am vrut s-ajut, dar am pătruns adânc
În taina dragostei ce v-a unit etern,
Mă simt însingurat de uscățivul vânt.

Ai suferit, amorul te-a făcut să suferi,
La mine nu e sentiment să țină,
E trist să te aud pășind în noapte
Și tot atât de trist e să-ți răspund la șoapte.