Poate n-ar fi drept să mai gândesc
La ziua de mâine: ajunge azi...
Și știu că poate iar greșesc:
Oricând ar fi ultima, eu m-aș trezi

Și aș trai, mai departe, neregretând
Căci ultima zi nu există decât aievea:
Numai pentru noi, care trăim pe pământ
Și nu ne-am ridicat mai sus privirea.

Nu e loc de păreri de rău, de plâns
Sunt doar pașii care îi facem acum
Pentr-un infinit, ce nu e deajuns
De palpabil: dar e-același drum

Pe care merg, cel care iese din ceață
Și pe care voi urca ( sau coborî)
În ultima mea telurică dimineață
Așa cum voi iubi, sau voi urî.