mă învățai pe de rost adunată într-un mănunchi de gânduri
neliniștea timpului mai poartă încă
amprenta sărutului în palme
floarea albă de cais își lăsa visarea într-un făurar
când mâinile aveau dezlegare la dragoste
trecuse demult nașterea din cuvinte care-ți vorbeau pentru prima oară
mă joc poate dăruiesc un motiv de gândire

Spui că tu erai
tulburele fior
din roua nesecată
a dimineților ce plâng
în roua ochilor
cei întristați de viață?

Erai primăvara
din crezul meu,
suflarea ta de gheață
arzându-mi sub călcâie
curatul
Nu?
Încă mai caut…

m-am prins zdravăn de mâna întinsă a vieții da
tu erai acolo: Eu sunt aici, te voi citi cu drag si ma voi bucura de fiecare realizare de-a ta

picături tremurânde de lumină străbat de departe prin vămile văzduhului
fă o rugăciune în liniștea nopții ce zace în mine
lasa-l pe Dumnezeu să se ocupe de tine de mine de...
mereu e noapte și uneori e frig
și…te retragi la început de…

Toate au venit și vin aici încet.
Inima mea știe aceasta și murmură:

ziua nu-i roșie bruma nu-i roșie
râul nu-i roșu, drumul nu-i roșu
Dar toate se duc și se duc
spre ultima noapte
tăcută și roșie.

las în colțul buzelor lacrima cursă în visele lumii balsam și binecuvântare
ghearele descătușate în curgerea timpului armonizându-mă în verde
cuvinte

“Au...!” zicea… și –și înroșea degetul și-l ducea la rană, iar rana se vindeca văzând cu ochii. Ce bun ar fi fost dacă ar fi rămas și ar fi trecut cu degetul său miraculos printre noi! Te-ar fi văzut, … și ar fi spus « Au ! » și ar fi alergat după tine. L-ai văzut pe …? … Era un spiriduș dintr-o altă lume, o moacă nu alta, și zicea într-una : »hom, hom... »La plecare i-a zis lui … : « hai » iar acesta : » rămâi », »Doare inima ! », « Și pe mine » !, « Rămân ...aici » și i-a pus degetul pe frunte. Cred ca este important să rămâi undeva. Dacă ești prea departe răzbate Brahms. Iar dacă ești și mai departe, te cheamă sărutul.

Daruri lăsate pe praguri de seară mângâiate de rugăciunile lui august, când cireșele coapte și-au pierdut mirosul, când zborul verde a ruginit a toamnă, ne vom pierde în timp…într-o seară departe de lume căutând acel undeva și sensul misterios al cuvintelor, lacrima mea de bucurie, ajunge la tine tristețe pentru că te duci singur la vânătoarea de lei…

Ai vrea
Să mă ucizi cu senzația toamnei târzii
frunzele să-mi acopere sufletul cu moartea lor
Să m- adăpostești între viață și vis
Și să-mi arăți cât poți rezista suferinței

Te mai aștept un vis pitulată în zâmbetul ochilor
și țip s-aprind scânteia speranțelor pierdute
golul pustiului din tine
steaua noastră
să nu stingă

Ai vrea
Știu
Dar nu poți

Am vrea
Știm




Răspuns la o scrisoare nescrisă - tu nu iubești un om, ci... Absolutul. Poate vrei orizontul ce nicicând nu se poate atinge, oricât te-apropii de el se-ndepărtează odată cu tine…. cuvinte vrei? poftim cuvinte! Ma întreb dacă nu sunt eu cel strigat? Nu se poate, fiindca eu te-am descoperit strigând deja dupa cineva… Mi-ar fi plăcut să mă laud... poate criticilor mei și să le spun așa fără nici un dram de politețe: băăăăăă, știți cine sunt eu? pe mine mă iubește o prințesă, băăăăă... Prințesa Cuvântului!"