Văd pe jos frunze fărâmițate
Călcate în picioare
Și simt cum pierd bucăți din mine
Zâmbetele devin o himeră-ndepărtată
O mică scoică încleștată
A cărei perlă n-o voi putea atinge
Niciodată.
Și-mi scutur părul, alung din minte gândul
Ochii refuză să vadă că peste tot e gol
Si înăuntru și afară
E gol plin de pulbere de iluzii
Deșarte
Și praful se așează peste mine
Și uite că devin statuie