Un sfert de om

Ninge de 15 minute
în camera goală de la etajul trei,
cârpele stau atârnate prin găuri
ce se umflă când ceasul bate un ritm de cavou.
Podelele râd cu buzele groase
când stropi de mucegai se perindă prin ele,
pereții plâng și gem de plăcere
clătinându-se pe vechiul bulevard.
Ferestrele zac aburite de vremuri,
la fel și dulapul golit de umbrelă,
mă-ntreb unde-i cheia, am pus-o pe masă,
dar viscolul a șters și naftalina și praful.
Alunec pe gheața topită sub vise,
în colț de dezastru, la stânga de ușă,
picioarele-s albe, o ceață divină
ce vine din toamnă să-și rezerve un loc:
“ Un sfert de om! “