Ușor, prin liniștea asurzitoare
Răzbea un sunet dulce, de pian;
Pe infinita timpului cărare
Se mai planta o bornă, de un an...

Ce cîntec trist, lipsit de melodie!
Și însoțit de susurul de ape,
Dar ce distins! cu câtă gingășie
Dansau cei zece spiriduși pe clape!

Senzația era copleșitoare!
Vedeam cum cerul însuși se despică
Simțeam irezistibila chemare...
Și de atunci de moarte nu mi-e frică!