ascuns în spatele castanilor cenușii, blazon de piatră ceasul. sufletul încâlcit în peretele de sticlă bătea în cadrul ușii. binevenit nerostitul cuvânt, privire întinsă din podul palmei unui fiu matur respirând apropierea. oamenii au învățat să se înghesuie în idile strâmte detestând ocolișurile. teama, o faleză înaltă în miez de noapte purtând în inimă un cristal. pe aici nu mai există decât singurătate, mi-am șoptit, și un fel de luptă pentru numele lui Dumnezeu. dacă mai trăiesc nu vă obosiți să mă chemați, oricum amurgul coboară în uniformă sărutându-ne pe gură. un țipăt descria bolți elegante călărind armate de suflete rupte în două. aș fi vrut să ajung odată mai repede acolo dar cineva mă călca pe mână. clipeam des cât să pot zâmbi și mai păstram în mine un strop de sânge în care un străin se juca de-a indienii. dar uite, pământul e stricat de inutile drumuri pătrunse fără mângâiere. și nu-ți mai dai seama care dintre oameni s-au obișnuit să doarmă cu vulpile. un idol ciudat ia din palma cerului ce i se oferă apoi se aruncă din adânc. doar așa. mâine o să ne putem înțelege unul pe altul.