Între umbre și suspine

Noaptea cu ale ei secrete,
Și suspinul din regrete
Se aștern peste oraș
Ca un vis rămas golaș.

Ploaia pare că nu vine,
Vântul dă ca să suspine,
Plânsul strigă după tine
Și,de bine… nu mi-e bine.

Luna, cea din nori ascunsă,
Vede inima străpunsă,
Care bate rar și tare,
Ca o rană care doare.

Dorul meu și vocea stinsă,
De-un fior divin atinsă,
Vor să cheme ce-a rămas
ÃŽntre limbile din ceas.

Nu e timp de alinare,
Nici vreme de vreo schimbare,
Nu-i tăcere, nu-i răspuns,
Nu-i nici mirul ce te-a uns.

Poate-n noaptea ce se duce,
Sufletul o să se-apuce
Să dezlege-ncet,în șoaptă,
Ce iubire încă poartă.