Sunt o ranā poate trecătoare
Sunetele sunt cuțite în moale
Cā nu m-atingi mai lung sau nu mă iei în brațe când mă lipesc, nu pot să ies
Este călcarea casei de pe melc,
Este oroarea din adânc,
Inexistența.
Că mă scoți la plimbare-n miezul nopții, 'ți mulțumesc, chiar e profund
Şi te iubesc.
Dar nu te uiți la mine îndelung, înțelegând că sunt un ghiocel şi plâng.
Că mă atingi de parc-aş fi măgar, că taci când spun că aş putea să mor
Că mă dizolv şi nu mă ții în brațe oriunde şi oricând
când mă modific în necunoscut.
Şi nu e vina ta, dar îmi treb'e-un întreg calorifer şi nu ştiu dacă tu ai cam uitat de el.